StatCounter

miercuri, 11 noiembrie 2009

Expozitia: „Flashback: Clişee voalate din Epoca de Aur şi anii tranziţiei“

Miercuri, 11 noiembrie, la ora 18.30, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru 38) va avea loc, în prezenţa autorului, vernisajul expoziţiei „Flashback: Clişee voalate din Epoca de Aur şi anii tranziţiei“, semnată de fotograful Florin Andreescu. Expoziţia rememorează, după 20 ani de la căderea Cortinei de Fier, un timp răscolitor pentru români: perioada 1975-1995.




În seara vernisajului va fi lansat şi albumul Flashback: Clişee voalate din Epoca de Aur şi anii tranziţiei (Editura Ad Libri, 2009), care cuprinde 144 de fotografii realizate în România, în perioada 1975-1995.

Privite după câteva decenii, instantaneele surprinse în plină perioadă comunistă şi în anii tranziţiei ar putea părea secvenţe dintr-un film suprarealist. Este însă realitatea brută, deloc prelucrată. Erau vremurile când se stătea la coadă la pâine, când au apărut primele telenovele şi dozatoarele de pe străzi, când minerii au invadat capitala, când aurolacii împânzeau străzile marilor oraşe, iar revenirea regelui Mihai pentru prima dată în ţară după 1948 a fost întâmpinată cu emoţie. Dincolo de ororile vremurilor, atunci au fost copliăria, adolescenţa şi tinereţea mea. Uitându-mă peste aceste fotografii, încerc să regăsesc părţile bune şi părţile rele. Dar raţiunea este tulburată de savoarea “umbrelor” fixate pe hârtie. Încerc să-mi imaginez dacă sensul, atmosfera, trăirile vremurilor fotografiate pot răzbate până în ziua de azi. Oare avem nevoie de recuperarea acestor imagini sau mai bine rămâneau într-o cutie prăfuită? Oare ne temem cumva să privim în urmă? (Florin Andreescu)

Expoziţia este deschisă până în data de 30 noiembrie şi este ultimul eveniment din seria „Fotografia în cuvinte”, program care şi-a propus, de-a lungul anului 2009, să invite fotografi români, din zone artistice şi tehnice variate, pentru a-şi traduce imaginile în cuvinte, în faţa publicului.

Programul a început în luna aprilie cu expoziţia „Ultimul sas“ de Harris Wallmen, continuând cu „Dobrogea. Începutul lumii“ de Răzvan Vasilescu, „Urşi şi alte măşti“ de Dragoş Lumpan, „Fotojurnalism: Povestiri din spatele obiectivului“ a fotoreporterilor de la Mediafax şi Jurnalul Naţional şi se încheie cu “Flashback: Clişee voalate din Epoca de Aur şi anii tranziţiei” de Florin Andreescu.

Expoziţia poate fi vizitată în intervalul orar 10.00 – 20.00. Intrarea publicului este liberă.