StatCounter

marți, 12 iunie 2012

Lista tristeţii (foşti deţinuţi politici care ne-au părăsit) - Gheorghe Jijie

În vizită la Fortul 13 Jilava - 28.09.2009
S-a născut la 11 iunie 1919 în oraşul Botoşani. A fost arestat împreună cu părinţii săi în lotul Ştefan Iacobescu, Septimiu Pop, Dumitru Cumpătă şi Nicolae Luca. Arestarea a avut loc la 24 decembrie 1948 şi a fost condamnat la 10 ani temniţă grea pentru „uneltire contra ordinii sociale” („a făcut parte dintr-o organizaţie subversivă legionară”). A executat pedeapsa în închisorile Jilava, Aiud, Gherla. La expirarea pedepsei, în 1958, a mai primit o condamnare administrativă de 36 de luni. A executat pedeapsa în închisorile şi coloniile de muncă Periprava, Culmea, Galaţi, Jilava, Văcăreşti, Aiud. A fost eliberat la 21 decembrie 1961.
După 1989 a fost secretarul Federaţiei Române a Foştilor Deţinuţi Politici Luptători Anticomunişti. A publicat mai multe volume monografice dedicate lui George Manu, Vică Negulescu, Nicolae Pătraşcu.
A plecat dintre noi astăzi, 12 iunie 2012, în jurul orei 12.30.
   Informaţii preluate de pe blog-ul lui Claudiu Târziu şi din fişele matricole penale.

Niciun comentariu: