StatCounter

vineri, 30 martie 2012

Expoziţia „Rusaliile Negre: deportarea în Bărăgan” - la Sibiu

Expoziţia a fost realizată de Cetrul Internaţional de Studii asupra Comunismului din cadrul Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei şi este alcătuită din 28 de panouri în care sunt expuse cronologic şi tematic: situaţia internaţională din anii 50 (ruperea lui Tito de Kominformul stalinist), elaborarea planului de „dislocare”, alcătuirea „listelor negre”, pregătirea şi executarea deportării, viaţa în Bărăgan, clădirea caselor, procurarea apei şi mâncării, şcoala, munca, înmormântările, în sfârşit „Domiciliul obligatoriu”. Textele explicative sunt completate de sute de fotografii, hărţi şi obiecte, toate provenind din banca de date a Centrului Internaţional de Studii asupra Comunismului. Mărturiile personale sunt transcrieri ale înregistrărilor făcute de colaboratorii CISAC, în cadrul vernisajului fiind lansat şi un audiobook cu fragmente de amintiri.
Expoziţia face parte din proiectul „Memoria deportărilor din România”, susţinut de programul „Europa pentru cetăţeni. Memoria activă a Europei” al Comisiei Europene şi a mai fost prezentată după cum urmează: la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” (vernisaj la 25 martie 2011); Biblioteca Centrală Universitară din Timişoara (vernisaj la 3 mai 2011); Muzeul de Artă din Drobeta Turnu Severin (vernisaj la 19 mai 2011); Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei de la Sighetu Marmaţiei (2 iunie - 2 septembrie 2011); Teatrul „Maria Filotti” din Brăila (septembrie 2011); Spaţiul Public European al Reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti (noiembrie 2011 - martie 2012).
    Organizatorii locali ai evenimentului sunt Forumului Democrat al Germanilor din România şi Asociaţia foştilor Deţinuţi Politici din România – Filiala Sibiu.