StatCounter

marți, 23 octombrie 2012

Lucian Maier, Comunismul românesc, o realitate discutată cinematografic


Cei intersaţi de comunismul românesc şi cinematografie pot descărca gratuit de pe site-ul Editurii LiterNet eseul lui Lucian Maier, Comunismul românesc, o realitate discutată cinematografic.
Despre acesta, Sebastian M. Ceolca scrie pe site-ul menţionat: „Eseul de faţă este un exemplu amănunţit al criticii practicate de autor, bazat pe metode teoretice de analiză a esteticii cinematografice - aici printr-o strînsă legătură între ideologie şi reprezentarea ei pe ecran. Pornind de la convingerea că realitatea este adesea deteriorată atunci cînd este trecută prin filtrul expunerii cinematografice (narativitate, reducţie, montaj - demersuri reprezentaţionale), criticul ne poartă într-o călătorie spre o mai bună înţelegere a funcţionării aparatului de filmat în relaţie cu propriile-i ambiţii de a fi receptat de către spectator, dar şi printr-o eventuală "manipulare" a lui.
 Astfel, Comunismul românesc, o realitate discutată cinematografic, nu-i doar un eseu apreciabil de consistent (aproape 50 de pagini, în care se întîlnesc pasaje relativ largi despre relaţiile socio-politice din acele vremuri, în tandem cu demersurile cineaştilor contemporani dezbătuţi), ori o exemplificare a poziţiei sale critice faţă de ideea de cinema pe care o aplică firesc, ci şi o lucrare care, odată (re)citită - atît de criticul de film, cît şi de orice alt consumator al textelor de gen -, funcţionează ca un plan apropiat al experienţei în direct a spectatorului cu logica practicării de cinema - atît în mod special (în măsura unei teme alese), cît şi în general.”

Fortul 13 Jilava - vizitare şi comemorare a legionarilor paraşutaţi de aviaţia militară a SUA


Federaţia Română a Foştilor deţinuţi Politici Luptători Anticomunişti şi Fundaţia „Ion Gavrilă Ogoranu” organizează sâmbătă, 27 octombrie 2012, o vizită la Fortul 13 Jilava. La eveniment participă şi scriitorului Marcel Petrişor, fost deţinut politic şi preşedinte al Federaţiei Române a Foştilor Deţinuţi Politici Luptători Anticomunişti.
Manifestarea va fi urmată în Valea Piersicilor de o ceremonie în memoria legionarilor paraşutaţi de aviaţia militară SUA între 1951-1953, executaţi de Securitatea comunistă la 31 octombrie 1953 în acest loc, împreună cu susţinătorii lor locali.
Pentru deplasare, organizatorii pun la dispoziţia celor interesaţi un autocar ce va pleca la orele 10,45 de pe str. Schitul Măgureanu.
Având în vedere regimul special al zonei de protecţie a penitenciarului Jilava, cei interesaţi să participe la eveniment sunt rugaţi să îi contacteze pe organizatori. Persoane de contact: responsabili proiect - Florin Dobrescu 0722749249, Alexandru Onofrei 0732153917, e-mail: ogoranu@gmail.com.

Expoziţia <„Memoria ca formă de justiţie”. Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei de la Sighet> la Sibiu


Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România - Filiala Sibiu, Forumul Democrat al Germanilor din Sibiu organizează expoziţia <„Memoria ca formă de justiţie”. Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei de la Sighet>. Expoziţia a fost realizată de Fundaţia Academia Civică Bucureşti – Centrul Internaţional de Studii asupra Comunismului.
    Expoziţia va fi vernisată miercuri, 24 octombrie 2012, ora 17.30 în curtea interioară a Primăriei Municipiului Sibiu şi va fi deschisă publicului până în 5 noiembrie.