StatCounter

luni, 4 martie 2013

Atelier pentru profesori - „Să învățăm despre Holocaust”



Să învățăm despre Holocaust” este un atelier adresat profesorilor de istorie, științe sociale și educație civică din ciclul liceal. Scopul atelierului este conștientizarea avantajelor oferite de utilizarea filmului documentar în susținerea procesului educațional, identificarea și familiarizarea resurselor și modalităților de integrare a filmului documentar în cadrul cursurilor, precum și conștientizarea importanței temelor tratate de filmul documentar și a efectului evenimentelor prezentate, în speță problematica discriminării și a Holocaustului în Romania.
Atelierul va fi susținut de către Vlasta Vyčichlová (People in Need) și Alexandru Solomon (Asociația One World Romania) și va prezenta sub formă de studiu de caz filmul Înfruntând rinocerul de Simcha Jacobovici. La finalul atelierului, participanții vor primi o copie pe DVD a filmului și o broșură suport de curs, ce vor putea fi folosite la clasă.
Acest atelier este al doilea dintr-o serie de evenimente similare, dintre care primul a avut loc pe data de 23 februarie și a fost organizat în parteneriat cu ActiveWatch - Agenția de Monitorizare a Presei și DocWest. Studiul de caz prezentat aici a fost filmul românesc Școala noastră, regizat de Mona Nicoară și Miruna Coca-Cozma, prezentat în 2012 la One World Romania.
Evenimentul va avea loc în 6 martie de la ora 9:30 la Centrul Ceh. Accesul se face pe baza unei înscrieri prealabile.
Parteneri: Institutul Național pentru Studierea Holocaustului în România „Elie Wiesel”, Programul Statul de Drept Europa de Sud-Est al Konrad Adenauer Stiftung, People in Need, Centrul Ceh, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Niciun comentariu: