StatCounter

miercuri, 10 aprilie 2013

Apariție editorială: Nicolas Werth, Drumul din Kolima. Călătorie pe urmele Gulagului



Reputat istoric al perioadei staliniste, Nicolas Werth a simţit nevoia să meargă la faţa locului pentru a înţelege mai bine ce a însemnat cel mai mare sistem concentraţionar din secolul al XX-lea. Drumul din Kolîma este povestea acestei expediţii insolite şi fascinante în imensul ţinut izolat din estul Siberiei, la nouă ore de zbor de Moscova.
Regiune emblematică pentru Gulag, Kolîma, de două ori mai mare decât Franţa, este astăzi o zonă cu localităţi depopulate. Nicolas Werth i-a întâlnit pe ultimii supravieţuitori ai lagărelor, dar şi pe membrii Asociaţiei Memorial, care luptă pentru ca această pagină sumbră de istorie să nu fie uitată. A străbătut drumurile din Kolîma, încercând să regăsească vestigiile lagărelor de muncă forţată, în care deţinuţii extrăgeau, în condiţii extreme, aurul, marea bogăţie a Kolîmei. Cercetarea a fost adeseori foarte dificilă, de vreme ce urmele s-au şters în acest ţinut pe care omul n-a reuşit niciodată să îl cucerească.
Despre autor:

     Nicolas Werth este director de cercetare la CNRS (Centre national de la recherche scientifique), este un specialist recunoscut în istoria stalinismului. Alte lucrări ale sale, traduse în limba română, sunt: Istoria Uniunii Sovietice, de la Lenin la Stalin (2000) şi Istoria Uniunii Sovietice, de la Hruşciov la Gorbaciov (2001), apărute la Editura CORINT. Printre ultimele sale publicaţii: La Terreur et le Désaroi, Stalyne et son systéme (2007), L’ivrogne et la marchande de fleurs Autopsie d’un meurtre de masse, 1937-1938, (2009), L’État soviétique contre les paysans (2011). În Rusia, Nicolas Werth a coordonat monumentala Istoriia stalinskogo Gulaga (Istoria Gulagului stalinist), în şapte volume, care a apărut în 2004.
Informații preluate de pe site-ul Editurii Corint.

Niciun comentariu: