StatCounter

vineri, 5 aprilie 2013

Expoziţie: „Oraşul văzut de generaţia ’80”

Joi, 4 aprilie a debutat la Galeria Victoria Art Center din Bucureşti expoziția „Oraşul văzut de generaţia '80”. Este vorba de cea mai amplă expoziţie din ultimii 20 de ani alcătuită numai cu exponenţi ai generaţiei optzeciste, după ce şi-au încheiat evoluţia în Atelier 35.
Autorii expoziţiei trăiesc şi lucrează în Bucureşti, Oradea, Cluj, Timişoara, Sibiu, Sfântu Gheorghe, centre majore pe harta artei tinere de acum trei decenii, unii (şi) peste hotare, la Amsterdam şi Düsseldorf. Este o expoziţie a unor individualităţi marcante, care poartă cu sine repere ale apartenenţei la aceeaşi generaţie culturală.
Vernisajul a fost marcat printr-un performance al artistului Ütő Gusztáv, intitulat „Global-local 2”, iar pe durata expoziţiei, al cărei curator este Adrian Guţă, vor fi organizate o seară dedicată lui Mircea Florian, o masă rotundă – „Oraşele vizibile/ Oraşele invizibile” şi o Seară de poezie optzecistă pe tema condiţiei citadine.
Artiştii ale căror opere vor fi expuse sunt Alexandru Antik, Olimpiu Bandalac, Rudolf Bone, Călin Dan, Mircea Florian, Teodor Graur, Radu Igazság, Iosif Király, Petru Lucaci, Valeriu Mladin, Alexandru Patatics, Dan Perjovschi, Romelo Pervolovici, Marilena Preda Sânc, Gheorghe Rasovszky, Mircea Stănescu, Roxana Trestioreanu, Ütő Gusztáv şi Sorin Vreme.
Mai multe detalii pe site-ul revistei Historia, de unde am și preluat informațiile.

Niciun comentariu: