StatCounter

luni, 13 mai 2013

Lansarea primului număr al Revistei de Antropologie Urbană

Revista de Antropologie Urbană va avea o apariție semestrială și este destinată celor care își doresc performanță în cariera lor și astfel, părți din munca lor de cercetare să fie în acest fel cunoscute. Direcțiile de interes ale revistei sunt focalizate pe oraș precum și relaționările acestuia cu vecinătățile mai mult sau mai puțin urbane. Interesează desigur metamorfozele orașului în decursul istoriei și prognozele pe care le pot dezvolta societățile urbane cu amprentă culturală diferită. De aceea, revista are o structură axată pe trei domenii distincte ale antropologiei: socialul, urbanul și sănătatea, medicina. Pentru flexibilitate, deschidere către alte domenii complementare celor trei repere amintite, fiecare număr al revistei va avea un dosar tematic.
Evenimentul de lansare al revistei va avea loc în 16 mai, începând cu orele 19.00 la Grand Hotel Continental (detaliile privind spațiul destinat evenimentului vor fi oferite de recepția hotelului).
Organizatorii evenimentului sunt: Asociația pentru Antropologie Urbană, Editura Oscar Print și Grand Hotel Continental.

Niciun comentariu: