StatCounter

luni, 23 decembrie 2013

Apariție editorială: Bogdan Emanuel Răduț (editor), Din istoria creştinilor după Evanghelie. Culegere de documente

„Poate vă întrebaţi de ce era necesară apariţia acestei cărţi sau care ar fi scopul ei? Un răspuns posibil şi corect ar fi pentru că nu există nici una până în prezent. De aceea era necesar un astfel de volum, care să reunească în paginile sale documente care au definit situaţia internă şi externă a creştinilor după Evanghelie în România.

Apăruţi în România la finele secolului XIX, aceştia au cunoscut o dezvoltare spectaculoasă în perioada interbelică, au devenit în 1946 cult şi, bineînţeles, au cunoscut ororile regimului comunist. Vremurile de democraţie şi libertate de după 1989, au adus Cultului Creştin după Evanghelie posibilitatea de a înfiinţa instituţii de învăţământ, centre sociale, implicări culturale, etc. Prin urmare şi-a pus amprenta pe dezvoltarea societăţii româneşti, apărând cu consecvenţă drepturile şi demnitatea umană, dar nu în detrimentul valorilor biblice. Autoritatea în Bisericile Creştine după Evanghelie rămâne Biblia.”
Bogdan Emanuel Răduţ

„Referitor la cartea de față trebuie subliniat încă de la început, că munca depusă de autor în strângerea documentelor, pasiunea și uneori insistența de care a dat dovadă în a-și atinge obiectivele propuse se cer apreciate, lăudate și încurajate în continuare.
Totodată este evident încă de la început că această carte ocupă o parte din golul lăsat de înaintașii noștri care, deși aveau capacitatea intelectuală și disponibilitate pentru a se dedica scrierii unei altfel de cărți, nu au făcut-o, parcă încurajând pe tânărul Bogdan Emanuel Răduț, să se implice într-un astfel de proiect editorial.
Trebuie subliniat că documentele ce se regăsesc în lucrare sunt de departe cele mai importante mărturii ale istoriei creștinilor după Evanghelie, și în același timp, pot deveni în mâna unui cercetător iscusit un veritabil instrument de cercetare viitoare.”
Virgil Achihai
Informații preluate de site-ul Editurii Cetatea de Scaun.

Niciun comentariu: