StatCounter

vineri, 29 noiembrie 2013

Apariție editorială: Feodor Mociulschi, Deborah Kaple, Șef în Gulag. Amintirile unui ofițer sovietic

„O incursiune unică şi fascinantă în mintea şi moralitatea celor care au condus lagărele de concentrare sovietice.” - Anne Applebaum, autoarea volumului Gulag: A History și câştigătoare a Premiului Pulitzer
Relatările cutremurătoare ale lui Aleksandr Soljeniţîn, Evghenia Ghinzburg şi Varlam Şalamov au dezvăluit întregii lumi adevărul despre teroarea din Gulag. Însă până acum nu a apărut niciun volum de memorii despre viaţa din interiorul lagărelor scris de un angajat al poliţiei secrete.

Apariție editorială: Michael K. Jones, Stalingrad. Cum a triumfat Armata Roșie

„Stalingradul a fost cea mai sângeroasă bătălie a celui de-al Doilea Război Mondial. A fost bătălia bătăliilor de pe Frontul de Est. A fost, probabil, încleştarea al cărei deznodământ a trasat istoria continentului european pentru deceniile viitoare. Nimic din ce era înainte de Stalingrad nu a mai rămas aidoma după. Martoră, la scara redusă a unui stat, este chiar istoria României – în care anul 1943 reprezintă, din perspectiva a ceea ce avea să urmeze, un moment mai important decât suntem îndeobşte pregătiţi a accepta.

Lansare de carte: Alexandru Matei, O tribuna captivanta. Televiziune, ideologie, societate in Romania comunista (1965-1983)

Miercuri, 4 decembrie 2013, începând cu orele 18.00, în Atriumul Institutului Francez din București, va avea loc lansarea volumului O tribuna captivanta. Televiziune, ideologie, societate in Romania comunista (1965-1983), semnat de Alexandru Matei.
Alături de autor, în cadrul evenimentului moderat de Ovidiu Șimonca,  vor participa Adrian Cioroianu, Iulian Comănescu, Carmen Dumitrescu, Bogdan Ghiu, Vintilă Mihăilescu, Andrei Muraru, Bianca Burta Cernat.
Informații preluate de pe site-ul IICCMER.




Apariție editorială: Alexandru Matei, O tribună captivantă. Televiziune, ideologie, societate în România socialistă (1965-1983)

Rezultat al unei cercetări postdoctorale în câteva arhive mai mult sau puţin frecventate (ANR, Arhiva Municipiului Bucureşti, Arhiva documentară a Societăţii de Radio, Arhiva documentară a TVR, Filmoteca TVR), această lucrare urmăreşte două obiective. În primul rând, trasarea, în premieră, a unei istorii a televiziunii române după pragul transformării ei în instituţie mediatică de masă (1965) şi până în clipa în care, reducând emisia la 2 ore zilnice, regimul Ceauşescu a abandonat-o agoniei (1984).

Apariție editorială: Grigore Gafencu şi Proiectul Europei Unite. Documente (1944-1956), îngrijit de Mioara Anton, Laurenţiu Constantiniu şi Dan Taloş

A apărut, sub egida Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc şi a Institutului Diplomatic Român, volumul Grigore Gafencu şi Proiectul Europei Unite. Documente (1944-1956), îngrijit de Mioara Anton, Laurenţiu Constantiniu şi Dan Taloş.

Colocviul „Reprezentarea trecutului: prezenţă, absenţă și anterioritate. Centenarul Paul Ricoeur”

Vineri, 29 noiembrie 2013, Centrul de Studii Fenomenologice al Universităţii din Bucureşti, ȋmpreună cu  Societatea Română de Fenomenologie și Centrul de Hermeneutică, Fenomenologie şi Filosofie practică al Facultăţii de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi organizează colocviul Reprezentarea trecutului: prezenţă, absenţă și anterioritate. Centenarul Paul  RicoeurEvenimentul va avea loc începând cu ora 10:00 la Facultatea de Filosofie a Universităţii București (Splaiul Independenţei, nr. 204).