StatCounter

miercuri, 29 ianuarie 2014

Apariție editorială: Alice Voinescu, Jurnal, vol. I-II

„Început în 1929, la sugestia lui Roger Martin du Gard, în cadrul uneia dintre numeroasele întâlniri de la Pontigny la care a fost invitată, și continuat, cu scurte întreruperi, până în preajma dispariției sale, jurnalul lui Alice Voinescu cuprinde însemnări despre evenimente și personalități din perioada interbelică și postbelică. Printre cei ce-și găsesc locul în paginile cărții se numără Nicolae Iorga, George Enescu, Regina Maria, Gala Galaction, Marietta Sadova, dar și oameni de cultură de prim ordin din afara țării ca Andre Gide, Roger Martin du Gard, Paul Langevin, François Mauriac, Ernst Robert Curtius, cu o parte dintre aceștia autoarea susținând și o bogată corespondență.”

„Cititorul de azi va descoperi în acest jurnal o lume pentru reprezentarea căreia nu dispune decât de repere răzlețe, doar parțial și poate impropriu, eventual derutant, corelabile în contextul istoric și social. Desigur, figurează aici multe celebrități, și românești și străine, figurează și personalități mai mult sau mai puțin ilustre, dar și alte persoane doar notabile în epocă, a căror însemnătate s-a șters odată cu dispariția acelei lumi, plus nenumărate altele strict private dar de mare distincție și calitate umană care contribuiau la strălucirea ei. În mărturiile Alicei Voinescu celebritățile coboară de pe soclu, intră în cotidian și în familiar, apar în relațiile lor cu prieteni sau cu alții, preocupându-se de chestiuni mari sau minore, veseli sau supărați, circulând în societate ca simpli oameni la fel cu ceilalți, iar acești «ceilalți» apar nu o dată mai interesanți sau mai rezonabili. Pe parcursul jurnalului asistăm la destinele generațiilor, pe care Alice Voinescu le urmărește cu interes, cu afecțiune, cu grijă.” (Alexandru Paleologu)
Ediție îngrijită, evocare, tabel biobibliografic și note de Maria Ana Murnu. Prefață de Alexandru Paleologu.
Informații preluate de pe site-ul Editurii Polirom.

Niciun comentariu: