StatCounter

vineri, 28 martie 2014

Apariție editorială: Liliana Corobca, Controlul cărții. Cenzura literaturii în regimul comunist din România



«„Controlul cărții” a fost o secție a Direcției Literatură în cadrul instituției cenzurii (Direcția Generală a Presei și Tipăriturilor). Cuvântul „cenzură” urma să dispară treptat din vocabular (oficial, nu exista cenzură în regimurile comuniste), fiind înlocuit cu un sinonim neutru: „control”. De fapt, „controlul cărții” presupunea activitatea unui mecanism complex, sofisticat și ramificat de cenzurare a tuturor publicațiilor. Spațiul cel mai generos din acest studiu este dedicat activității DGPT, începând cu structura acesteia, direcțiile și serviciile care se ocupau de controlul cărții, etapele de lucru, regimul vizelor, tipologia intervențiilor cenzoriale, relația cenzurii cu literatura minorităților naționale și cu sistemul de apărare a secretului de stat și terminând cu așa-zisa „desființare” a cenzurii.

Apariție editorială: Daniel Focșa, Escadrila albă. O istorie subiectivă (ediția a doua, revăzută și adăugită)



„Daniel Focșa a avut șansa și meritul să mai apuce câteva supraviețuitoare din faimosul grup supranumit Escadrila Albă, îndeosebi admirabila Mariana Drăgescu (...). Te cutremuri încă, după atâtea zeci de ani, la aflarea riscurilor pe care le-au luat și îndurărilor fizice pe care le-au suportat până pe frontul îndepărtat din Kuban sau deasupra infernului de la Stalingrad. Citiți aceste povestiri atât de vii, pe care autorul a avut inteligența și delicatețea să le redea în chiar cuvintele venerabilei eroine. Scene de pomină ca acea aterizare forțată în spatele frontului, în câmp, în stepa, cu riscul apariției unor partizani… Femeie-pilot încercând disperată să repare singură avaria când apare, în amurg, ca un deus ex machina, automobilul unui ofițer de artilerie care o ajută să repare motorul pentru a decola din nou înainte de noapte! și câte altele, sub ploi, ninsori, viscole. Te minunezi.”
Neagu Djuvara

joi, 27 martie 2014

Școală de Vară în Demografie Istorică


Centrul de Studiere a Populației și EHPS-net organizează la Cluj, în perioada 29 iunie - 7 iulie 2014, a doua ediție a Școlii de Vară în Demografie Istorică. Cei interesați pot găsi detalii referitoare la cursurile oferite, profesorii participanți și modalitățile de înscriere aici.

Premiera filmului „Memorialul deportaților”


«Luni 31 martie 2014, ora 18:00 la Clubul Țăranului, va avea loc premiera de sală a „Memorialului deportaților”, realizat de Filaret Acatrinei (o producție T.V.R. International , imaginea Viorel Nicolau). Documentarul evocă suferința deportaților români , pierduți în zonele asiatice, visând întoarcerea la vetrele lor, revenire pe care doar putini dintre ei au mai apucat-o...»

marți, 25 martie 2014

Apariție editorială; Oana Ilie, Propaganda politică. Tipologii şi arii de manifestare. (1945-1958)

„Doamna Oana Ilie abordează, în cartea de faţă, propaganda Partidului Comunist (Muncitoresc) Român în perioada cuprinsă între instaurarea guvernului Groza (martie 1945) şi retragerea Armatei Roşii (iulie 1958), interval de timp în care România a cunoscut o evoluţie adesea dramatică, generată de o multitudine de factori: context internaţional, ocupaţia sovietică, reorganizarea din temelii a societăţii, dispute la vârful puterii, distrugerea opoziţiei, moartea unor importanţi lideri politici în închisori (Iuliu Maniu, Lucreţiu Pătrăşcanu, Constantin Argetoianu etc.)...

Dezbatere: „Martor la mai multe sfârșituri de lume. Colecția Costică Acsinte, sursă pentru o istorie socială a secolului al XX-lea”


„Luni, 31 martie 2014, Facultatea de Istorie a Universităţii din București și Asociația Română de Istorie Socială organizează întâlnirea «Martor la mai multe sfârșituri de lume. Colecția Costică Acsinte, sursă pentru o istorie socială a secolului al XX-lea» în cadrul Serilor de istorie socială.
Vor participa la eveniment prof. univ. dr. Adrian Cioroianu, decan al Facultății de Istorie a Universităţii din București, Cezar Popescu, realizator al site-ului www.colectiacosticaacsinte.eu și Ioan Cernău, muzeograf la Muzeul Județean Ialomița (MJI).

vineri, 21 martie 2014

A Patra Conferinţă Naţională „Comunismul românesc”, Bucureşti, 27-28 martie 2014



Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (C.N.S.A.S.) şi Institutul de Istorie «Nicolae Iorga» au iniţiat, în luna octombrie a anului 2010, proiectul Conferinţa Naţională «Comunismul Românesc» (C.N.C.R.). Proiectul îşi propune instituţionalizarea unei conferinţe naţionale dedicate dezvoltării studiilor privind comunismul românesc în context european. Conferinţa – care are un caracter interdisciplinar şi se adresează tuturor celor interesaţi de analizarea comunismului românesc – se organizează în sala de conferinţe a Institutului de Istorie «Nicolae Iorga» în luna martie a fiecărui an.

joi, 20 martie 2014

Apariție editoriala: „Arhivele Totalitarismului”, an XXI, nr. 80-81, 3-4/2013



Semnalez apariția revistei „Arhivele Totalitarismului”, an XXI, nr. 80-81, 3-4/2013, a Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului.
Pentru cei interesați redau mai jos cuprinsul acesteia.

Apariție editorială: Arhivele Totalitarismului, an XXI, nr. 78-79, 1-2/2013


Semnalez apariția revistei „Arhivele Totalitarismului”, an XXI, nr. 78-79, 1-2/2013, a Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului.
Pentru cei interesați redau mai jos cuprinsul acesteia.

O nouă dezbatere organizată de Centrul de Studii în Istorie Contemporană: „România interbelică. Continuități și diferențe”

Joi, 27 martie ora 18.00, la Biblioteca Academiei Române (Calea Victoriei, nr. 125) va avea loc  o nouă dezbatere organizată de Centrul de Studii în Istorie Contemporană: „România interbelică. Continuități și diferențe”
«Care este imaginea pe care o avem despre perioada interbelică în istoria României? A fost momentul de dezvoltare accelerată a țării sau este doar un mit? Ce era România interbelică – societatea în care se afirmau nume ale culturii românești precum Mircea Eliade, Emil Cioran ori Mihail Sebastian - sau comunitatea în care 2 din 5 oameni nu știau să citească? Era sistemul politic o democrație funcțională și un reper pentru posteritate? Avea clasa politică a epocii un caracter meritocratic?

marți, 18 martie 2014

Conferință și lansare de carte: „Pitești după Pitești. Reeducarea între istorie și realitate”


Miercuri, 19 martie ora 17.30, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanța va avea loc conferința și lansarea cărții „Pitești după Pitești. Reeducarea între istorie și realitate”.
Conferința va fi centrată pe subiectul detenției politice în timpul regimului comunist în România, pornind de la trei cărți de memorialistică apărute la Editura Fundației Sfinții Închisorilor: Un an lîngă Căpitan, Repetiție la moarte…din spatele gratiilor şi Drumul crucii. Amintiri de pe front și din gulaguri.
Evenimentul este organizat de Fundația „Sfinții închisorilor”, iar invitați vor fi d-l Ilie Tudor, autorul volumului Un an lîngă Căpitan, un cunoscut supravietuitor al temnitelor comuniste, d-na dr. Galina Răduleanu, autoarea volumului Repetiție la moarte… din spatele gratiilor, d-l Răzvan Codrescu (poet, traducător, eseist) şi d-l Claudiu Târziu (jurnalist, președinte al Asociației Rost).
Mai multe detalii pe blogul d-lui Răzvan Codrescu, de unde am preluat și noi informațiile.

Concurs pentru Şcoala de Vară de la Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, Sighet, iulie 2014



Fundaţia Academia Civică anunţă concursul de admitere la Şcoala de Vară (a XVII-a ediţie), care se va desfăşura între 25 şi 30 iulie la Memorialul Sighet.
Şcoala de Vară este organizată de Fundaţia Academia Civică în colaborare cu Fundaţia Konrad Adenauer şi cu sprijinul altor sponsori privaţi.
Concursul se adresează tinerilor interesaţi de istoria recentă (17-23 ani).
Subiectul concursului constă în realizarea a 5 interviuri de istorie orală pe tema Viaţa cotidiană. Ultimii ani de dictatură. Primii ani de libertate”.

Film documentar despre viața și activitatea IPS Bartolomeu Anania

Pe data de 20 martie, ora 17:00, la Cluj-Napoca, va avea loc lansarea filmului documentar despre viața și activitatea IPS Bartolomeu Anania.
„Filmul parcurge traseul sufletesc, într-o radiografie a vieţii Mitropolitului Bartolomeu Anania, punând în lumina atât personalitatea năvalnică, dar fermă a omului Bisericii, cât şi sensibilitatea păstorului de suflete şi pe cea a scriitorului. Pornind din satul natal, itinerarul continuă pe cărările întortocheate, pline de culmi şi abisuri, trece prin suferinţa închisorilor comuniste, prin marea experienţă a libertăţii americane pentru a se împlini în singurătatea rodnică de la Văratec şi ajungând pe dealurile Niculei, în atelierul biblic şi pe tronul arhieriei de la Cluj.


Apariție editorială: Mihaela Rodica Stănoiu, „Sanda”. Dosarul de urmărire informativă



În urmă cu mai puțin de o lună, la finalul unui proces de şapte ani, Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis definitiv că fostul ministru al Justiţiei, Rodica Stănoiu, a colaborat cu Securitatea. În acest context este foarte interesantă apariția unui volum semnat de d-na Stănoiu.
„Lucrarea «Sanda» aparţinând Doamnei Dr. Mihaela Rodica Stănoiu, este o mărturie a modului în care organele de Securitate au urmărit – prin diverse mijloace, specifice acestei instituţii de tristă amintire – pe reputatul cercetător în Criminologie, precum şi pe membrii familiei sale. Substanţa lucrării se bazează pe materiale de urmărire adunate în trei volume care i-au fost puse la dispoziţie de C.N.S.A.S.”
Pentru cei interesați redau mai jos cuprinsul lucrării.


duminică, 16 martie 2014

Call for papers: International Conference „Living after the Fall(?): Past-Present in Southeastern Europe”, Sofia, June 12-13, 2014



As we approach the 25th anniversary of the end of Communism in Eastern Europe, the era is simultaneously definitively over, and still among us.  Ensconced in nostalgia, limned by products, landscapes, and worldviews birthed by party planners, transformed by would-be communist subjects, and wrestled with afterwards, the specter of communism haunts us—for good and ill—through its understood ruins.  Creating ruins is both a historiographical project—an issue of how we periodize and understand the past—and a question of how we live through and among those artifacts of eras on the other side of perceived historical ruptures.  Southeastern Europe is replete with both: from Buzludzha to Perperikon, from Tsarevets to abandoned collective farms.  This conference asks panelists to address the question of ruins—to ask: “what makes the past, past,” and to tease out the implications of these understandings.

Apariție editorială: Heinz Linge, Cu Hitler până la sfârșit. Memoriile ordonanței lui Hitler

Pe 30 aprilie 1945, Heinz Linge a dat foc trupului neînsufleţit al lui Adolf Hitler, în grădina noii Cancelarii a Reichului, respectând astfel ultima dorinţă a dictatorului. Începând din 1939 a fost ordonanţa lui Hitler şi s-a aflat permanent lângă acesta, având ocazia să afle ca nimeni altul amănunte inedite despre viaţa publică şi privată a Führerului. Memoriile lui Heinz Linge sunt deosebit de importante pentru cei care doresc să înţeleagă cu adevărat atât epoca respectivă, cât şi modul de gândire şi de acţiune al lui Adolf Hitler.

joi, 13 martie 2014

Apariție editorială: Valentina Ursu, Politica culturală în RSS Moldovenească 1944-1956

A apărut la Editura Pontos din Chișinău lucrarea Politica culturală în RSS Moldovenească 1944-1956 semnată de Valentina Ursu.
Despre autoare: Valentina Ursu este doctor în ştiinţe istorice, conferenţiar universitar, Şefa Catedrei de Etnologie şi Geografie la Facultatea de Istorie şi Etnopedagogie, Universitatea Pedagogică de Stat Ion Creangă și Director al proiectului instituţional „Patrimoniul cultural-naţional din Republica Moldova - component al civilizaţiei europene”.
Pentru cei interesați redau mai jos cuprinsul volumului.

Apariție editorială „Plural. Journal of the History and Geography Department, «Ion Creangă» State Pedagogical University”


La Editura Arc din Chișinău a apărut „Plural. Journal of the History and Geography Department, «Ion Creangă» State Pedagogical University, vol. 1, no. 1-2/2013. Pentru cei interesați redau mai jos cuprinsul revistei.

Call for papers: Media and The Cold War. International Conference at Volda University College, Norway



In recent years, the major economic, political, and cultural changes in societies during the last two decades of the Cold War have come into greater focus for academics from a variety of disciplines. This conference examines the role of the media during the period from the Helsinki Conference in 1975 until the fall of the Berlin Wall and the collapse of the Soviet Union in 1989-91. It explores the engagement of various forms of media with the Cold War on a global scale, including alternative media representations, performances, and cultures during this time.

miercuri, 12 martie 2014

Apariție editorială: Marius Silveșan, Bogdan Emanuel Răduț, Cultele neoprotestante și drepturile omului. Un strigăt la Radio „Europa Liberă” (aprilie 1977)

„Cine nu-și cunoaște trecutul nu poate înțelege prezentul și nu va putea să vadă viitorul, spunea marele istoric și om politic Nicolae Iorga. Plecând de la această dorință de cunoaștere, lucrarea Cultele neoprotestante și drepturile omului în România (Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2014) are ca scop prezentarea unui episod din lupta creștinilor evanghelici din România (baptiști, creștini după Evanghelie, penticostali) pentru câștigarea unor drepturi religioase. Tema centrală a cărții o reprezintă acțiunea de protest inițiată de 6 creștini evanghelici români, cunoscută popular sub denumirea de Scrisoarea celor 6. Documentul protest, cum a fost considerată această scrisoare, purta numele de Cultele neoprotestante și drepturile omului în România. Semnată de figuri proeminente precum Pavel Nicolescu, Aurel Popescu, Silviu Cioată, Constantin Caraman, memoriul de protest a fost difuzat la Radio Europa Liberă în data de 2 aprilie 1977.

Expoziţie de fotografii şi documente din arhiva Securităţii, la 55 de ani de la procesul și execuția membrilor grupului de rezistență condus de Toma Arnăuțoiu



Miercuri, 19 martie 2013, ora 17, în spaţiul expoziţional permanent al Memorialului Sighet la Bucureşti, Memoria ca formă de justiţie din str. J.L. Calderon nr. 55, Ioana Raluca Voicu Arnăuţoiu va prezenta o expoziţie de fotografii şi documente din arhiva Securităţii, la 55 de ani de la procesul și execuția membrilor grupului de rezistență condus de Toma Arnăuțoiu.