StatCounter

vineri, 4 aprilie 2014

Ancheta P.C.R. din 1968 privind abuzurile Securităţii poate fi consultată on line



Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a publicat pe site-ul propriu, în format digital, dosarul anchetei PCR din 1968, prin care abuzurile și crimele Securității erau recunoscute chiar de regimul comunist. Acesta se găsește în arhiva CNSAS, în Fondul Documentar, poartă cota D 19 și are 24 de volume.

„După preluarea puterii, Nicolae Ceaușescu a gândit o mutare de tipul celei făcute de Hrușciov în 1956 prin care denunța crimele din timpul lui Stalin. La Plenara CC al PCR din 22-25 aprilie 1968, noul lider comunist român anunța rezultatele unei anchete pe care o ordonase pentru a scoate în evidență abuzurile aparatului represiv în vremea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Rostul era de a obține legitimitate în fața opiniei publice, ca reprezentant al unui „nou curs” în blocul comunist. Imaginea lui Ceaușescu avea să se consolideze, intern și internațional, după câteva luni, în august 1968, atunci când condamna invadarea Cehoslovaciei de către URSS.”

Ancheta anunțată în 1968 a fost importantă pentru că aducea o recunoaștere din interiorul regimului a unor grave încălcări ale drepturilor omului, culminând cu torturi și crime, produse în primele două decenii de comunism. În plus, în această anchetă au fost adunate date și declarații ale unor oameni din sistem care ar fi fost imposibil de obținut astăzi din alte surse.”
„Documentele adunate în dosarul D 19 sunt rezultatul activităţii comisiei create în anul 1967 prin hotărârea Prezidiului Permanent al C.C. al PCR, formată din Gheorghe Stoica, Vasile Patilineţ, Ion Popescu-Puţuri şi Nicolae Guină. La rândul lor, ei au fost ajutaţi de un colectiv de activişti care au avut ca sarcină examinarea mai multor declaraţii, rapoarte, referate, memorii, în care au fost surprinse abuzuri petrecute în România anilor 1948-1965.”
Câteva dintre documentele mai importante din acest dosar sunt:
·           Notă cu privire la contribuţia lui Alexandru Drăghici la comiterea crimelor, abuzurilor şi altor ilegalităţi (vol. 4);
·           Notă referitoare la grupul de anchetatori în cazul Lucreţiu Pătrăşcanu (febr. 1951 – aug. 1952) (vol. 4);
·           Testament din 07.04.1945 al lui Ştefan Foriș (vol. 4);
·           Raport privind unele aspecte de organizare a Serviciului Special de Informații (vol. 5);
·           Documentar privind unele abuzuri şi ilegalităţi săvârşite de organe ale Ministerului Afacerilor Interne (vol. 5);
·           Notă privind atrocităţile săvârşite în penitenciarele din Piteşti, Gherla şi Suceava, de către unii deţinuţi legionari în cadrul activităţii de „reeducare” în perioada 1948-1952 (vol. 6);
·           Notă privind regimul de detenţie din fostele colonii de muncă „Salcia”, „Cernavodă” şi „Capul Midia”, în perioada 1952 – 1953 (vol. 6);
·           Documentar privind funcţionarea tribunalelor militare speciale M.A.I. (vol. 6);
·           Notă din 03.12.1965 cu numele conspirative ale activiştilor şi membrilor de partid şi ai U.T.C. din ilegalitate (vol. 14);
·           Notă din 03.12.1965 cu numele informatorilor folosiţi de Siguranţă în problema comunistă (vol. 14);
·           Notă din 06.12.1961 cuprinzând verificări ale elementelor ce au făcut parte din grupurile Lucreţiu Pătrăşcanu şi Vasile Luca (vol. 23).
Mai multe detalii despre aceste documente, indexul tematic al dosarelor și dosarele integral se pot găsi pe site-ul CNSAS.

Niciun comentariu: