StatCounter

sâmbătă, 29 noiembrie 2014

Apariție editorială: Cornel Onaca, Martori şi martiri în temniţele comuniste (ediția a II-a, revăzută și adăugită)


După 14 ani de la prima ediţie, orădeanul Cornel Onaca, în vârstă de 83 de ani, lansează pe 15 decembrie la Oradea ediția a II-a a cărții sale Martori şi martiri în temniţele comuniste, publicată la editura Primus din Oradea.
Volumul cuprinde mărturia lui Cornel Onaca despre «cumplitele experienţe trăite de el şi de alţi zeci de mii de foşti deţinuţi politici care au plătit cu preţul libertăţii curajul de a se opune regimului comunist. Absolvent al Şcolii de Ofiţeri, a fost înaintat la gradul de sublocotenent şi repartizat la Miliţia Judeţului Bihor - Oradea. Aici, a luat cunoştinţă despre existenţa unei organizaţii anticomuniste din care făceau parte ofiţeri şi subofiţeri proveniţi din fosta Jandarmerie şi Poliţie. De la început a agreat ideea şi planul prezentat de vechii membri ai organizaţiei „Vlad Ţepeş II”. La data de 3 iulie 1951, în urma unei trădării, a fost arestat pentru: „Uneltire contra ordinei sociale” în baza faimosului articol 209, din fostul Cod penal. A fost condamnat la 12 ani temniţă grea, iar la rejudecarea recursului i s-a majorat pedeapsa la 15 ani muncă silnică. Va fi eliberat după patru ani şi trei luni, după ce va trece prin închisorile din Oradea, Cluj, Jilava, Poarta Albă, Peninsula, Baia Sprie, Cavnic, Satu Mare, din nou la Cluj şi Oradea, Ocnele Mari, Spitalul Văcăreşti şi Penitenciarul Timişoara. […]

    Eliberarea din temniţele Gulagului românesc nu a însemnat regăsirea libertăţii, în anul 1957, Cornel Onaca s-a înscris la Facultatea de Ştiinţe Juridice din Cluj-Napoca, fiind exmatriculat, la scurt timp, din cauza dosarului. Ulterior, a absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice.»
Mai multe detalii despre carte în articolul semnat de Cristina Puşcaş în Zi de zi, de unde am și preluat informațiile de mai sus.

Niciun comentariu: