StatCounter

sâmbătă, 13 decembrie 2014

Apariție editorială: Emanuel Copilaș, Incursiuni în istoria politică și intelectuală a secolului XX



„Volumul urmărește câteva realități ideologice, teoretice și politice de mare referință pentru istoria recentă și contemporană, ale căror repercusiuni vor fi resimțite mult timp de acum înainte. Este vorba despre apariția și dispariția leninismului, evoluția conservatorismului și a eurasianismului, precum și a proiectului comunitar european. Lucrarea oferă de asemenea câteva portrete intelectuale ale unor lideri sovietici importanți, cum ar fi Troțki, Stalin și Hrușciov.”
Cuprinsul volumului poate fi găsit aici. Volumul poate fi comandat de la editura Adenium, de pe site-ul căreia am preluat informațiile.

Apariție editorială: Alexandru Purcăruș, Prin ochii inamicului. Mihail Gorbaciov și politica sa în percepția Statelor Unite ale Americii, 1985-1991


„Despre ultimul lider al fostului imperiu sovietic s-au scris mii de studii și articole, încât cu greu se mai poate aduce ceva nou în istoriografia problemei. Și totuși, lucrarea Prin ochii inamicului. Mihail Gorbaciov și politica sa în percepția Statelor Unite ale Americii surprinde cititorul pasionat de istoria recentă a popoarelor din fostul spațiu sovietic prin încercarea de reconstrucție a imaginii liderului de la Kremlin cu ajutorul unor tehnici și metode specifice postmodernismului. În Occident, încă din anii '70-'80, oamenii de știință din domeniul psihologiei sociale dar și teoreticieni ai relațiilor inter­naționale, cum este Robert Jervis, au început să exploreze rolul jucat de „percepție” și „percepție greșită”/ misperception în deciziile de politică internațională, acordând o atenție deosebită raportului dintre ceea ce liderii percep ca pericol din partea altui stat sau actor nonstatal și ce dovezi reale au că aceste intenții și capabilități militare pot să conducă la apariția unui pericol de securitate.”
Cuprinsul volumului poate fi găsit aici, iar mai multe detalii pe site-ul Editurii Cetatea de Scaun, de unde am și preluat informațiile.

Campania TVR-IICCMER După 25 de ani. Dreptul la memorie


„Între 1-25 decembrie 2014, la împlinirea unui sfert de veac de la căderea simbolică a regimurilor comuniste în majoritatea ţărilor din Europa Centrală şi de Est, Televiziunea Română derulează în colaborare cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) campania publică de sensibilizare a conștiinței istorice și civice După 25 de ani. Dreptul la memorie. Vezi prezentarea aici: http://www.tvrplus.ro//editie-dupa-25-de-ani-290649
Destinele celor 50 de deținuți politici prezentate timp de 25 de zile constituie exemple de demnitate și curaj într-o vreme a neîncrederii și a fricii. Lupta împotriva totalitarismului și rezistența față de o ideologie opresivă i-a aruncat pe aceștia în temnițele comuniste, unde nu puțini au îndurat torturi greu de imaginat, în vreme ce alții și-au găsit sfârșitul. A le cunoaște poveștile de viață astăzi, la 25 de ani de la căderea simbolică a comunismului, reprezintă exercitarea dreptului nostru la memorie.
Conținutul campaniei va fi editat sub forma unui DVD cu sprijinul Fundației Konrad Adenauer.”
Informații preluate de pe site-ul IICCMER.