StatCounter

marți, 13 septembrie 2016

Apariție editorială: George Cipăianu, Catolicism și Comunism în România 1946-1955. O perspectivă diplomatică franceză


Volumul este rezultatul cercetărilor realizate de autor în Arhivele Ministerului de Afaceri Externe din Franța, în anii în care a predat la Universitățile din Paris. „Cartea nu se dorește o istorie cuprinzătoare a catolicismului din România sub regimul comunist, ci o contribuție la această istorie, menită să completeze tabloul trecutului agitat, chiar tragic, al unei instituții ce a avut un mare rol în renașterea culturală, filosofică, politică a poporului român.

Acest demers urmărește să analizeze perspectiva diplomatică a francezilor, și, prin intermediul lor, ecoul pe care l-au avut peste hotare persecuțiile îndurate de catolicii din România.”
Volumul reprezintă ediția în limba română a cărții apărută inițial în Franța și a fost publicat la Editura Argonaut din Cluj-Napoca.

Niciun comentariu: