StatCounter

miercuri, 6 ianuarie 2016

Apariție editorială: Vadim Guzun (editor), Problema transnistreană: trecerea Nistrului şi repatrierea românilor din Uniunea Sovietică: documente de politică internă şi externă, 1941-1944





„Acţiunea militară de trecere a Nistrului, în anul 1941, a generat numeroase controverse la nivelul dezbaterii despre confruntarea nazisto-sovietică. Volumul cu numărul XIV din seria „Afaceri Orientale” reflectă acest moment strategic din punct de vedere politico-diplomatic, precum şi proiectul mareşalului Ion Antonescu de aducere în România a numeroşilor conaţionali din Uniunea Sovietică, în timp ce Ungaria încerca să conexeze problema Transilvaniei cu cea a Transnistriei. De asemenea, documentele identificate în Arhiva Naţională a României, Arhiva Ministerului Afacerilor Externe al României, Arhiva CNSAS şi unele arhive personale relevă planurile demografice, drama repatriaţilor, colonizaţilor, evacuaţilor sau, în cele din urmă, a refugiaţilor în contextul problemelor ucraineană şi basarabeană, încă nerezolvate.”

Apariție editorială: Valeriu Antonovici, Munca patriotică. Radiografia unui ideal falsificat


„Viața cotidiană în comunism a însemnat și muncă patriotică. Toți cei care am trăit mai multe de 40 de ani aveam această experiență. După cum ne spune autorul, pe unii această experiență ne-a umilit, dar mulți dintre noi pare că sunt mândri de rezultatele ei. Însă mândria pentru contribuția trecută în favoarea obștii, făcută cu de-a sila, nu ne oprește ca în prezent să întoarcem spatele muncii voluntare. După știința mea, această carte este prima analiză politologică și sociologică deopotrivă, a muncii patriotice în comunism. Valeriu Antonovici înțelege foarte bine tema și oamenii. Filtrarea temei prin memoria personală a subiecților umple explicațiile de viață și de consistență. Din aceste motive, cartea este utilă politologilor, istoricilor, sociologilor, economiștilor și, de ce nu, publicului larg. Valeriu Antonovici are o scriitură bună, omenească, plăcută, care face lectura prietenoasă indiferent de specializarea cititorilor.” Mihaela Miroiu
Informații preluate de pe site-ul Editurii Școala Ardeleană, unde cei interesați pot găsi mai multe detalii.